2472 piese + 6 - 33%
COBI-4818

BATTELSHIP SCHARNHORST

690.00 Lei

1 041.90 Lei

În 20 Decembrie 1943, din Loch Ewe, porneau spre URSS 19 nave comerciale încărcate cu ajutoare trimise de aliații occidentali Maicii Rusii. Era unul din așa-numitele convoaie arctice menite să ajute URSS în lupta sa împotriva Germaniei hitleriste. Cele 19 nave comerciale erau însoțite de o escorta imediată dar şi de o escortă de acoperire alcătuită din crucișătoarele Belfast, Norfolk şi Sheffield. Cele trei crucişătoare erau conduse de V. Adm. R. Burnett, aflat la bordul lui Belfast.

Pe lângă acestea, pe mare se mai afla şi o forţă de acoperire „grea” formată din cuirasatul Duke of York, crucişătorul Jamaica şi patru distrugătoare. La comanda lor se afla V. Adm. Bruce Fraser – Commander-in-Chief al Home Fleet la acel moment.

Ca să vă faceţi o idee, e ca şi cum şeful SMFN ar participa direct la luptă de pe bordul uneia dintre navele Forţelor Navale Române în caz de război!

Convoiul vizat se numea JW 55B şi urma să ajungă la destinaţie în 30 Decembrie 1943.

În ziua de Crăciun, pe 25 Decembrie 1943, din Altafjord ieşeau cinci distrugătoare germane de clasă Narvik care acompaniau cuirasatul Scharnhorst (Tirpitz fiind indisponibil datorită unor avarii provocate de submarinele de buzunar britanice), gruparea germană fiind comandată de Konteradmiral Erich Bey. Scharnhorst intenţiona să intercepteze şi să distrugă convoiul JW 55B ce fusese zărit în data de 22 Decembrie 1943 de un avion de patrulare al Luftwaffe.

La data respectivă, Scharnhorst era o navă ce punea mari probleme englezilor îndeosebi datorită celor nouă tunuri de 280 de mm ce formau armamentul principal al navei dar şi datorită vitezei foarte mari pentru o navă de talia sa, cca. 33 de noduri/oră. Simpla sa prezenţă îi obliga pe englezi să mobilizeze şi să blocheze efective importante în vederea apărării convoaielor trimise către URSS. Prin urmare englezii erau condamnaţi, ca să mă exprim aşa, ca-n fotbal, să depună toate eforturile în vederea neutralizării sale.

Practic Sir Bruce Fraser, a utilizat convoiul JW 55B pe post de momeală, pentru a atrage şi distruge pe Scharnhorst.

Battleship_Scharnhorst_bow_view

În data de 26 Decembrie, grupul german de nave a încercat localizarea convoiului, fără succes însă. Marea era montată, vremea destul de rea (condiţii de noapte polară), astfel încât gruparea lui Erich Bey nu a putut beneficia de ajutorul Luftwaffe. Pentru a înlesni găsirea convoiului, pe care credea că l-a depăşit, Bey a trimis distrugătoarele spre sud pentru a putea lărgi aria de căutare.

Imediat după ora 09:00, Scharnhorst, rămasă singură, se întâlneşte cu navele lui Burnett care, fără prea multe formalităţi, deschid focul de la o distanţă de aproximativ 12.000 de metri. Scharnhorst răspunde, fără a lovi însă niciuna din navele britanice, dar este lovit de două ori, unul dintre proiectile lăsând cuirasatul german fără radar, în noaptea polară, într-o furtună de zăpadă. Prin urmare focul germanilor a devenit destul de imprecis întrucât erau nevoiţi să estimeze distanţele şi localizarea navelor britanice pe baza flăcărilor de la gura ţevilor, lucru destul de dificil în condiţiile în care britanicii începuseră să folosească o pulbere care nu mai producea la fel de multă lumină. Singura care nu folosea această pulbere era Norfolk şi putem presupune că focul germanilor s-a concentrat îndeosebi asupra ei.

Crezând în mod eronat că are de-a face cu un cuirasat, Scharnhorst a întors spre sud încercând să se distanţeze de urmăritori şi, în acelaşi timp să-i îndepărteze de convoi. Burnett, aflat la comanda celor trei crucişătoare, nu a urmărit cuirasatul german ci a preferat să se poziţioneze între el şi convoi. Bey, după ce s-a distanţat de crucişătoarele lui Burnett a întors din nou către nord cu intenţia de a le ocoli, dar, imediat după 12:00 s-a întâlnit din nou cu ele, deschizând focul. De data asta Scharnhorst a reuşit să lovească pe Norfolk, scoţându-i din funcţiune o turelă şi radarul. După care a întors spre babord (stânga) accelerând către sud şi a ordonat distrugătoarelor să atace convoiul a cărui poziţie fusese transmisă de un submarin. Din păcate pentru germani, informaţia transmisă de submarin era depăşită, astfel încât distrugătoarele au ratat convoiul.

De data aceasta crucişătoarele britanice comandate de Burnett au încercat să urmărească nava germană, însă şi Sheffield şi Norfolk au avut probleme la motoare lăsând practic doar pe Belfast să continue singură urmărirea.

Din nou, lipsa radarului (radarele erau mai puţin protejate pe navele germane spre deosebire de cele britanice) a adus mari deservicii navei germane care ar fi putut astfel profita de faptul că singurul său urmăritor rămăsese doar Belfast, o nava inferioară din punct de vedere al puterii de foc. Belfast în schimb, a reuşit curând să prindă cuirasatul german din nou pe radar, păstrând astfel o distanţă sigură faţă de nava germană. E ceea ce încercăm să denumim astăzi „situational awareness”, pe lângă radar britanicii având şi avantajul decriptării Enigma putând astfel intercepta şi descifra mesajele germanilor.

Scharnhorst se îndrepta spre Altafjord când, la 16:17, Duke of York, venind cu viteză maximă, a interceptat-o pe radar la o distanţă de 41.500 de metri, distanţă care avea să scadă până la 27.700 de metri la 16:32.

La 16:48, Belfast a tras cu proiectile luminoase, silueta lui Scharnhorst devenind astfel perfect vizibilă de pe Duke of York care a deschis focul de la 10.900 de metri, lovind din prima salvă turelele Anron şi Bruno, iar la următoarea salvă distrugând hangarul avionului navei germane.

În aceste condiţii Bey a decis să întoarcă spre nord, dar a fost imediat angajat de Norfolk şi Belfast aşa că a întors din nou spre est accelerând până la 31 de noduri. Viteza lui Scharnhorst era superioară celei a lui Duke of York, de doar 29 de noduri.

În timp ce fugea, Scharnhorst a tras mai multe salve către Duke of York, două dintre proiectilele sale de 280 mm avariind radarul de artilerie al cuirasatului britanic. Radarul a fost reparat şi, la limita razei tunurilor sale, la 18:20, Duke of York a tras o nouă salvă. A fost o salvă norocoasă şi cu consecinţe dramatice pentru cuirasatul german a cărui armură a fost penetrată de un proiectil care a distrus camera cazanului nr. 1, reducându-i astfel viteza iniţial la doar 10 noduri, ulterior la 22 de noduri.

Realizând cele tocmai întâmplate, Bey a trimis un mesaj în Germania spunând că vor lupta până la ultimul proiectil. Scharnhorst era pierdută!

Între timp, distrugătoarele Savage, Saumarez, Scorpion şi Stord au încolţit cuirasatul german atacându-l cu torpile şi înregistrând lovituri directe ceea ce a încetinit din nou nava germană până la 10 noduri fapt care a permis lui Duke of York si Jamaicăi să se apropie şi să deschidă focul de la o distanţă de 9.500 de metri. La 19:15 li s-a alăturat şi Belfast.

Ceea ce a urmat poate fi cu uşurinţă descris drept un carnagiu. La 19:45, Scharnhorst se scufunda luând în adâncuri aproape tot echipajul de 1.968 de oameni, cu excepţia a 36 de marinari foarte, foarte norocoşi.

Statisticile sunt seci, dar edificatoare: Duke of York a tras 80 de salve iar toate navele britanice au tras în total 2.195 de proiectile şi aproximativ 55 de torpile, dintre care se crede că 11 torpile şi-au atins ţinta. Ceea ce a condus la scufundarea rapidă a lui Scharnhorst pare să fi fost o masivă explozie internă cauzată de penetrarea uneia dintre magaziile sale de muniţie.

"

CARACTERISTICI GENERALE

  • Figurine : 0
  • Piese : 2472
  • Varsta : 6